Tendinte Web Design 2017


In online, daca nu esti inaintea vremurilor, esti in urma lor iar asta inseamna ca vei fi depasit de concurenta, de cerintele clientilor si vei pierde treptat din forta vocii pe care o ai pe piata.
Tendintele sunt schimbari bine cunoscute ce se intampla in orice camp creativ, iar web design-ul nu este diferit. Nascute din inovatie si experiment, trendurile sunt cele care ofera un impuls spre o versiune mai buna, mai placuta pentru clienti si, implicit, pentru motoarele de cautare.

1. Mobile First si design responsive

Nu mai e o noutate faptul ca Google pune din ce in ce mai mult accent pe experienta utilizatorilor de dispozitive mobile.
Daca miscarea oficiala a inceput odata cu update-ul cunoscut sub numele de Mobilegeddon, in 2016 reprezentantii motorului de cautare au anuntat testarea unui nou algoritm, care prioritizeaza rezultatele pe mobil si site-urile cu design potrivit.
Metoda recomandata de motorul de cautare pentru conformarea la mobil este design-ul responsive, ce permite paginilor web sa isi adapteze continutul la dimensiunea ecranului folosit. Unii sunt pro, altii sunt contra acestui design dar cert este ca iti poate aduce o multime de avantaje si, in primul rand, pozitii bune in Google.

2. Imagini proprii si renuntarea la imaginile stoc

Consumatorii si utilizatorii din ziua de azi cauta autenticitate la brandurile cu care interactioneaza iar acest factor este unul dintre cei care fac diferenta intre fidelizare si abandonul site-ului sau al cosului de cumparaturi.
Folosind imagini stoc, nu te diferentiezi de ceilalti. Problema e ca toata lumea le foloseste iar acest lucru plictiseste consumatorul.
Din 2017 vom incepe sa observam o ascensiune a imaginilor / fotografiilor proprii, a ilustratiilor si a fonturilor mari, frumoase. Haide sa le luam pe rand.

3. Culori vibrante

Culorile vibrante au avantajul ca stimuleaza vizual si sunt benefice in special pentru site-urile minimaliste. Cele mai populare sunt paletele formate din 2 tonuri ale aceleiasi culori sau a 2 culori contrastante, ce confera o tenta de modernitate imaginilor tale.
Daca crezi ca site-ul tau este pregatit pentru a se adapta acestui trend, am si cateva sfaturi:
  • Alege o imagine simpla, cu un subiect unic si clar. De ce? Deoarece fotografiile incarcate isi vor pierde din claritate dupa aplicarea celor doua culori.
  • Uzual, culorile contrastante ajuta utilizatorii sa distinga mai usor despre ce este vorba in imagine
  • Nu uita sa diferentiezi folografia de imaginea de fundal

Insa “duotone” nu este singurul format ce se anunta in 2017. Din aceeasi categorie, a culorilor vibrante, face parte si trendul utilizarii imaginilor / culorilor suprapuse, pentru a accentua continutul situat deasupra.
Si daca tot vorbim de culori, tu stii ce senzatie trezeste culoarea predominanta din site-ul tau? Iata cateva explicatii:
  • Rosu – imbina pasiunea cu atentia la un posibil pericol si imbunatateste circulatia sangelui
  • Verde – creeaza un echilibru intre culorile calde si cele reci, inspira prietenie
  • Albastru – inspira o senzatie de calm si stabilitate (de aceea o intalnim deseori in institutiile financiare)
  • Violet – este traditional asociata cu regalitate si inspira o senzatie de lux si mister
  • Alb – se potriveste excelent cu orice culoare si inspira eleganta
  • Negru – creeaza senzatia de rafinament si putere (e deseori folosita pentru produsele de lux)


4. Design minimalist

Designul minimalist se distinge prin renuntarea la elementele care distrag atentia de la continut. Acest tip de design are marele avantaj ca imbunatateste timpul de incarcare a site-ului si a imaginilor si creeaza o senzatie de sofisticare.
Principala caracteristica a design-ului miminalist este simplitatea. Tocmai din acest motiv, daca doresti un astfel de site, fiecare ecran trebuie sa cuprinda o singura (si una singura) imagine. De asemenea, pune accent pe culori si fonturi si incearca sa aranjezi asimetric continutul din pagina.

5. Animatii, gif-uri si materiale video

Aceste elemente – animatiile, gif-urile si materialele video, asigura interactivitate pe pagina si sunt foarte usor de consumat de catre utilizator. De exemplu, foarte multi oameni prefera sa vizioneze un video pana la sfarsit, in detrimentul textelor lungi, stufoase (chiar daca prezinta aceleasi informatii.
Aici ai mai multe posibilitati: fie iti creezi singur materialele, fie apelezi la personal specializat pentru a se ocupa de acestea. Cel mai important este sa nu faci rabat la calitate si sa iti optimizezi materialele, pentru a nu afecta viteza de incarcare a site-ului si pentru a fi intelese de robotii motoarelor de cautare.

6. Storytelling

Site-ul tau ar trebui sa spuna o poveste unica, prin combinarea textelor si a materialelor vizuale. Storytelling-ul nu este o noutate in web design, insa este din ce in ce mai utilizat, pentru simplul fapt ca asigura o experienta excelenta pentru consumator si ajuta la crearea unei relatii intre acesta si site.
Foloseste un limbaj natural si spune clientilor tai cine esti, de unde esti, ce le poti oferi si orice alt tip de informatie prin intermediul textelor, a imaginilor, a video-urilor. Nu uita sa ii indrumi in site, sa le spui unde sa dea click si de ce sa faca aceasta actiune.

7. Accent pe experienta utilizatorului

Astazi, toata lumea se concentreaza pe experienta atotputernicului utilizator. Si, serios acum, in ce mod poti sa rezisti pe piata daca nu satisfaci cerintele si dorintele consumatorilor?
Tine cont de faptul ca si motoarele de cautare au aceeasi misiune, aceea de a le asigura o experienta cat mai placuta, pentru simplul motiv ca astfel se asigura ca vor fi utilizate in continuare. In cazul in care experienta oferita lasa de dorit, nu te mira in momentul in care vei fi penalizat.

Pana la urma, nevoile utilizatorilor sunt simple: un site clar, usor de inteles, rapid si care ofera informatie valoroasa. Site-urile repetente la aceasta categorie, incarcate cu un volum imens de continut si imagini neoptimizate, ajung sa fie plasate pe pozitii joase in Google. Iar tu nu iti doresti acest lucru, nu-i asa?

Comentarii